Când am încercat să obțin o imagine de ansamblu mai detaliată despre carierele lor sportive înainte de interviu, am rămas cu gura căscată de admirație. Impresiile mele ar putea fi rezumate astfel: Josef și Martina Ptáček – frați la picioarele cărora stă lumea sporturilor de luptă.
Ambii aveți deja în spate o serie de succese, în mai multe discipline. Pe care le prețuiți cel mai mult?
J: Mă bucur enorm de fiecare victorie și prețuiesc toate succesele obținute. Nu sunt genul de persoană care caută constant turnee, nu prea îmi plac competițiile în sine. Prefer antrenamentul, atât al meu, cât și al altor oameni. Îmi place enorm să învăț lucruri noi, îmi place să încerc diverse tehnici și ramuri sportive. Fac parte din grupul restrâns de luptători capabili să concureze în diferite discipline de sporturi de luptă. Am obținut medalii în Brazilian Jiu-Jitsu, MMA, Kickbox, Hand to Hand. Printre cele mai mari succese ale mele se numără titlurile de triplu vicecampion mondial la grappling sau vicecampion european la Fighting. Iar acum am obținut și locul 1 la SUMO și locul 3 la Judo.
M: Fiecare victorie îmi aduce bucurie și mă motivează. Totuși, prefer să mă ocup de copii și adulți de toate vârstele mai degrabă decât de competiții. Organizez pentru ei diverse evenimente, workshop-uri sau discuții. Asta mă împlinește cu adevărat. Merg mai des la competiții în străinătate și îmi aleg evenimentele importante. La fel ca fratele meu, sunt capabilă să concurez în diverse sporturi de luptă. Ultima dată am câștigat un turneu de SUMO. Cel mai mult îmi plac însă boxul și kickbox-ul, unde am cele mai mari succese. Prețuiesc cel mai mult câștigarea a patru titluri de campioană mondială la kickbox și, în același timp, sunt deținătoarea centurii de la Cupa Mondială. Dar și celelalte victorii au o mare valoare pentru mine.
Cum ați ajuns la artele marțiale? V-au îndrumat părinții către sport?
J: Părinții ne-au îndrumat către sport, iar faptul că am început să practic sporturi de luptă s-a datorat și Martinei, care se ocupa deja de ele. Îmi amintesc bine cum, după întoarcerea de la antrenament, exersa diverse tehnici chiar pe mine. Ca să supraviețuiesc, a trebuit să încep să mă antrenez și eu. Apoi m-a prins cu adevărat și am început să lucrez serios la mine.
M: Părinții m-au adus către sport în general. Am început să practic sporturi de luptă încă din clasa întâi, la îndemnul tatălui, care a devenit și primul meu antrenor și cu care colaborăm (acum și cu fratele meu) până în prezent. La început, nimeni nu se gândea că voi concura vreodată în acest domeniu. Ideea principală și scopul erau să mă pot apăra bine împotriva posibilei violențe, hărțuiri și așa mai departe.
Există o rivalitate între frați sau mai degrabă trageți la aceeași căruță, vă motivați și vă susțineți?
J: Nu există rivalitate între mine și Martina. Suntem cei mai buni prieteni și ne completăm de minune. Dacă unul reușește ceva, celălalt se bucură enorm. Nu suntem invidioși deloc. Ne motivăm reciproc.
M: Rivalitatea între frați nu există deloc la noi. Suntem cei mai buni prieteni cu fratele meu, tragem mereu la aceeași căruță și încercăm să ne ajutăm unul pe celălalt. Fiecare dintre noi excelează în ceva diferit, iar când unim acest lucru, suntem de neînvins...
Practicarea sportului la un asemenea nivel implică și necesitatea de a limita multe activități de timp liber pe care le fac colegii de vârstă. Ați avut vreodată probleme să vă integrați în colectiv? Vă vin în minte alte aspecte negative sau ceva ce sportul v-a luat mai degrabă decât v-a dat?
J: Îmi place sportul, dar să-mi petrec tot timpul în sală cu siguranță nu este cazul meu. Pe lângă sporturile de luptă, îmi place să merg cu bicicleta sau să fac drumeții. Împreună cu Martina, ne place să participăm la diverse curse, de preferat cele extreme. La școală, studiez la Școala Profesională de Administrație a Uniunii Europene cu profil juridic, nu am niciun plan individual. Sora mea a studiat la aceeași școală și sunt foarte mulțumit acolo. Nu văd niciun aspect negativ în sport, dimpotrivă, m-a îmbogățit mult. Nu am probleme să mă integrez printre oameni, dar nu prea înțeleg unele griji sau activități ale colegilor mei de vârstă și nu mă interesează deloc.
M: Sportul cu siguranță nu este singurul lucru de care mă ocup. Nu sunt genul care își petrece tot timpul în sală lovind sacul de box. Nu aș permite niciodată asta. Pe lângă sport, fac față fără probleme studiilor universitare și jobului. În afară de asta, mă ocup de diverse activități. Am propria colecție de genți și bijuterii pe care le creez. Îmi place să călătoresc și să studiez limbi străine. Cu siguranță am câștigat mai mult decât am pierdut datorită sportului. Nu am probleme să mă integrez în colectiv, dar depinde mult de oameni. Grijile colegilor mei de vârstă mi s-au părut și mi se par uneori ca pentru copii.
Ce părere aveți despre faptul că mișcarea activă scade semnificativ în viețile (nu doar) tinerilor de astăzi? Ce le-ați transmite?
J: Sportul dispare încet, dar sigur, din viața oamenilor. Părinții sunt de cele mai multe ori un exemplu prost pentru copiii lor. Mișcarea ar trebui să devină o bucurie zilnică și să aducă satisfacție.
M: Așa este. Părinții nu-și îndrumă copiii către mișcare, își petrec cea mai mare parte a timpului separat și apoi se ocupă de activități care nu au nicio legătură cu mișcarea. Până la urmă, cine s-ar alerga voluntar când poate să lenevească. Fiecare ar trebui însă să realizeze că o face doar pentru sine.
Meciurile, antrenamentele sau cantonamentele necesită și multe călătorii – este o pasiune sau o necesitate enervantă?
J: Călătoriile sunt pur și simplu super. Datorită sportului ajung în locuri diferite și cunosc oameni noi. Îmi place să călătoresc și o fac des, nu doar pentru sport. Călătoriile sunt pasiunea întregii noastre familii. Singurul lucru pe care nu-l suport este transportul în vehicule aglomerate.
M: Activitățile mele, și nu doar cele sportive, necesită multe călătorii. Dacă este vorba de călătoria cu transportul în comun, de exemplu, este o necesitate pentru mine, dar călătoriile prin diverse colțuri ale Republicii Cehe sau în străinătate sunt cu siguranță distractive. Călătoriile sunt, pentru mine, un hobby. Îmi place să cunosc oameni și locuri noi și, dacă am timp liber, este și mai minunat.
Unde v-a plăcut cel mai mult până acum?
J: Sunt multe locuri care îmi plac și nu trebuie să fie doar peste granițele frumoasei noastre țări. Dar dacă trebuie să aleg un singur loc, ar fi cu siguranță Monaco, unde mergem regulat cu sora mea. Am petrecut acolo și trecerea în Noul An.
M: Am călătorit foarte mult și cred că drumurile mele nu s-au terminat. Îmi place să călătoresc prin Cehia și în străinătate. Până acum, cel mai frumos loc pentru mine a fost Monaco, pe care l-am vizitat deja de câteva ori.
În călătorii sunteți însoțiți de rucsacul de cabină CabinZero și, mai nou, de rucsacul Woxkon de la tineri creatori cehi. Cum s-au dovedit în practică?
J+M: S-ar putea spune că nu mai plecăm nicăieri fără ele! Rucsacul de cabină ne-a salvat viața de câteva ori. Ei bine, de fapt, de fiecare dată când folosim avionul pentru transport. Rucsacul are, desigur, dimensiunile permise și poți înghesui o cantitate incredibilă de lucruri în el. Îl folosim însă și în alte mijloace de transport. Arată bine și este cu adevărat funcțional. Îl folosim și pentru călătoriile la antrenamentele noastre, dar pentru că avem doar unul și este prima noastră alegere pentru călătoriile lungi, avem grijă să nu-l deteriorăm inutil. Ultima dată a fost cu noi la Festivalul Olimpic.
Al doilea rucsac, Woxkon, îl avem de mai puțin timp, dar a fost deja cu noi la Radio Cehia, la filmările Televiziunii Cehe, la Ambasada Rusiei și în alte locuri. Are un aspect frumos și chiar ne-a plăcut mult. În călătorii îl folosim în special pentru documente și lucruri mai mici ca dimensiuni, deși încape foarte mult în el. (Rucsacul este folosit în principal de Pepa, pentru că nu prea vrea să mi-l împrumute. Dar lucrurile mele încap și ele acolo, și asta e cel mai important, adaugă Martina). Folosim Woxkon nu doar în călătoriile lungi, ci și pentru transportul la diverse workshop-uri, interviuri sau filmări. Ambele rucsacuri pot fi folosite atât în scopuri sportive, cât și în viața de zi cu zi.
Ce vă așteaptă în viitorul apropiat (fie în domeniul sportului, fie în general) și ce așteptați cu cel mai mare interes?
J + M: Avem într-adevăr multe planuri și idei, doar că timpul lipsește puțin.
J: În viitorul apropiat mă pregătesc pentru competiții internaționale de Brazilian Jiu-Jitsu, apoi urmează Campionatul Cehiei la fighting și așa mai departe. Nu voi uita nici de cursele de alergare sau marșul Praga–Prčice. În mai, vom pleca cu Martina în România, unde vom preda sporturile noastre de luptă. În afară de sport, mă așteaptă, de exemplu, practica juridică. Și ce mai aștept cu nerăbdare? Vizita la Bruxelles, unde vom merge din nou să ne antrenăm.
M: În curând mă pregătesc pentru competiții în Germania, apoi mă așteaptă apărarea centurii de campioană mondială la kickbox. Următoarele competiții vor fi în Rusia. În afară de sport, ne așteaptă filmarea unei emisiuni TV cu Heidi Janků, câteva interviuri la Radio Cehia și multe altele.
Aveți un motto care vă împinge înainte?
J: Nu am niciun motto. Mă ghidez după sentimentele mele.
M: Destinul nostru nu este în stele, ci în noi.
Vă mulțumesc pentru timpul acordat și vă doresc multe alte succese și bucurie din ceea ce faceți!
Foto introductiv: Daniel Vojtěch; celelalte fotografii: Arhiva fraților Ptáček
