Frații Ptáček se dedică artelor marțiale, domeniu în care reușesc în prezent să câștige cele mai importante competiții mondiale. Ce îi așteaptă pe Martina și Josef anul acesta, cum se simt printre rivali și ce activități au creat pentru copiii din Moldova? Aflați acest lucru, alături de alte curiozități, în interviul nostru.
În primul interviu v-am întrebat ce succese prețuiți cel mai mult. S-au adăugat altele la acestea?
Martina: Da, de la interviul nostru s-au întâmplat multe. De exemplu, am devenit prima europeană care a obținut centura neagră în hand to hand combat, am câștigat Cupa Mondială, campionatul mondial și altele. De asemenea, mi-am terminat studiile de licență și am început masteratul. De asemenea, am devenit Ambasador al Bunăvoinței al Ministerului Afacerilor Externe, iar împreună cu fratele meu am lansat multe proiecte pentru nevăzători, copii și femei. Sunt mândră de multe lucruri.
Pepa: Este foarte important să realizăm că prețuiesc toate succesele în mod egal. De la ultimul nostru interviu, mi-am îmbogățit colecția cu 3 titluri de campion mondial la grappling. Acum sunt deținătorul titlului de cvadruplu campion mondial la grappling.
Cum este lumea artelor marțiale? Simțiți rivalitate între adversari și în afara competiției sau sunteți uniți ca o mare comunitate?
Martina: Concurența a existat, există și va exista mereu. Înainte de concursuri domnește o atmosferă foarte neplăcută și competitivă. Toată lumea se observă și se analizează reciproc. Meciurile sunt adesea foarte tensionate. Comportamentul depinde însă întotdeauna de naționalitatea și caracterul fiecăruia. După concursuri ne strângem mâinile, stăm de vorbă și mergem mai departe. Unii pot accepta înfrângerea, dar există și cei care nu reușesc.
Pepa: Nu aș face o diferență între rivalitatea din artele marțiale și cea din alte sporturi. Rivalitatea este peste tot și mereu. Nu pot spune că toată lumea rămâne unită ca o singură comunitate, dar în general avem relații bune între noi. Așa cum spune Martina, atmosfera este întotdeauna foarte tensionată, dar asta face parte din sportul profesionist.
Am încasat lovituri și am început să plâng. Când a văzut tata, m-a înscris la arte marțiale.
Cum v-a venit ideea să vă dedicați unor astfel de sporturi? De la cine a venit ideea inițială?
Martina: Nu mi-a venit nicio idee. A fost ideea părinților mei. Aveam probleme la școală și eram hărțuită. Asta i-a condus la ideea de a mă înscrie la arte marțiale. Nimeni nu se aștepta că mă voi dedica pe deplin artelor marțiale. Toată lumea m-a și descurajat, spunând că artele marțiale nu sunt potrivite pentru fete.
Pepa: În ultima vreme mi-a plăcut foarte mult această întrebare. Martina era hărțuită la școală, dar eu eram hărțuit acasă de Martina. Venea mereu de la antrenament și trebuia neapărat să încerce ceva. Am încasat una, două lovituri și am început să plâng. Când a văzut tata, i-a fost rușine de mine și de aceea m-a înscris la arte marțiale.
Datorită sportului călătoriți mult. Care țară a fost cea mai interesantă pentru voi și care v-a dezamăgit? Și vă mai țin companie rucsacurile Cabinzero? :D
Martina: Fiecare țară este interesantă prin ceva și din fiecare adunăm o mulțime de experiențe. Cred că sunt mai interesante pentru mine țările unde nu există mult turism. Ne place să descoperim țări care nu sunt destinații turistice tipice. În călătorii ne țin mereu companie rucsacurile și valizele de la Bagalio – indiferent dacă mă pregătesc pentru o călătorie diplomatică, o vizită, un eveniment sportiv sau concursuri. În plus, îl luăm cu noi pe mascota noastră – panda Pandora.
Pepa: Suntem călători care preferă să meargă în „țări netradiționale". Nu ne plac atracțiile turistice celebre. Asta nu înseamnă însă că nu călătorim uneori în orașe mari. În călătorii ne însoțesc rucsacurile Cabinzero de peste 2 ani. Este foarte eliberator să călătorești doar cu bagaj de mână. Avem doar strictul necesar.
Care au fost cele mai grave accidentări prin care ați trecut? Cât timp v-au limitat?
Martina: Accidentări mai mari sau mai mici apar mereu. Cea mai gravă accidentare însă nu am avut-o din cauza artelor marțiale. Mi s-a întâmplat acum 2 ani pe patine cu rotile. La acea vreme am vrut să încerc ceva nou. Mi-am zdrobit și mi-am rupt laba piciorului. Eram complet scoasă din joc. O mare lecție de viață.
Pepa: Deoarece am crescut repede, am probleme cu genunchii. La cel drept am meniscul rupt. Uneori se întâmplă ca genunchiul să-mi sară. Este neplăcut când în timpul meciului genunchiul îmi „iese”. Trebuie să-l pun mereu rapid la loc.
Hand-to-hand combat este un sistem de autoapărare dinamic, rapid și puternic.
Unul dintre voi se dedică disciplinei hand-to-hand combat, celălalt grappling-ului. Pentru un amator ca mine, ambele par discipline destul de brutale. De ce v-au plăcut? Puteți explica simplu despre ce este vorba?
Martina: Chiar sunt. Îmi place că în această disciplină totul este posibil. Purtăm kimono (acesta simbolizează hainele obișnuite pe care oamenii le poartă pe stradă), este un sistem de autoapărare dinamic, rapid și puternic. Există accidentări mari, dar cred că orice sport are dificultățile sale.
Pepa: Eu mă dedic grappling-ului. Este un sport de luptă în care încercăm să terminăm meciul prin ruperea diferitelor părți ale membrelor, pârghii sau strangulări. Mi-a plăcut pentru că acest sport este foarte diversificat. Există multe tehnici care pot fi învățate. Mi-a plăcut și pentru că știu că mă așteaptă încă un drum lung.
Martina, te-ai confruntat vreodată cu subestimarea abilităților tale doar pentru că ești femeie?
Martina: Bineînțeles că uneori mai aud câte o prostie de genul acesta, dar nu-mi fac griji. Am încredere în mine și nimeni nu mă poate destabiliza ușor. Acum nu. Înainte mă gândeam la astfel de lucruri și era greșit.
Vă dedicați și antrenamentului și predării copiilor. Cu ce diferă lucrul cu ei față de lucrul cu adulții? Percep artele marțiale diferit?
Martina: Cu copiii este mult mai mult de lucru. Se concentrează mai greu, trebuie să alternezi mai mult activitățile, este mai greu să-i înveți ceva. Unii copii poate nici nu sunt interesați de sport, este doar interesul părinților. Vin la noi și copii care au probleme la școală, îi abordăm mai individual. Încercăm să învățăm totul sub formă de joacă. Chiar și pe adulți și pe celelalte grupuri. Este păcat că tuturor le este frică de artele marțiale, au ce învăța. Învață respect, stimă, disciplină.
Pepa: Societatea de astăzi are cerințe enorme. Lucrul diferă în principal prin abordare. Încercăm mereu să concepem antrenamentele pentru un anumit grup. Percep bine artele marțiale. Scopul nostru este în principal să învățăm copiii și adulții abilitatea de a se apăra.
Ați petrecut ceva timp cu copiii în Banatul românesc. De ce tocmai acolo? Au fost copiii de acolo diferiți, nu doar în ceea ce privește sportul și antrenamentul, față de copiii cehi?
Martina: Susținem minoritățile cehe din întreaga lume. Copiii sunt absolut minunați, se lucrează foarte bine cu ei. Sunt îndemânatici și curioși. Și ne așteaptă mereu cu mare drag, la fel și noi pe ei.
Pepa: Acum ne-am întors din Moldova, unde am vizitat o altă minoritate cehă în satul Holuboje. Aici am pregătit diverse activități pentru copii. În schimb, copiii ne-au pregătit o demonstrație a tradițiilor și obiceiurilor locale. Ne împlinește enorm.
Ați lansat propriul merch, ce semnificație are pentru voi?
Martina: Mare, avem o echipă de copii, organizăm diverse proiecte și suntem o inspirație pentru mulți. Primim, de asemenea, multe mesaje frumoase, ceea ce ne bucură mult.
Pepa: Voi continua ideea Martinei. Faptul că oamenii ne scriu, îl percepem ca pe un feedback pozitiv. Ne scriu grupe de vârstă diferite, asta ne încarcă incredibil și ne motivează pentru munca viitoare. Colecția noastră am conceput-o împreună cu sora mea. Ea mereu inventează ceva și eu o ajut mereu să finalizeze. Ne completăm reciproc.
Vă dedicați rețelelor sociale? Eu urmăresc Facebook-ul, vă ocupați și de altele? Ce valoare și semnificație au pentru voi? Ajută în vreun fel cariera voastră?
Martina: Rețelele sociale au o mare putere în ziua de azi. Eu însămi am Facebook și Instagram. Pentru mine, rețelele sociale nu înseamnă mare lucru. Mi se pare trist că în ziua de azi pe toată lumea interesează doar numărul de like-uri și urmăritori, nu conținutul. Pun postări pe rețelele sociale, dar mai mult ca pe un fel de jurnal personal.
Pepa: Bineînțeles că era rețelelor sociale nu ne-a ocolit. Eu îmi construiesc brandul în principal pe Instagram și Facebook. La fel ca Martina, folosesc rețelele sociale ca pe un jurnal de amintiri. În afară de asta, este pentru mine și un feedback.
Ce vă așteaptă în noul an? Pentru ce vă pregătiți? Și unde plănuiți să călătoriți?
Martina: Ne așteaptă o mulțime de noi provocări și oportunități. De asemenea, multe obstacole, dar cred că le vom depăși pe toate. Tocmai ne-am întors din Moldova, unde fratele meu a avut meciuri demonstrative și, de asemenea, am pregătit activități pentru copii, am făcut o expediție în satul ceh și multe altele. De asemenea, ne așteaptă campionate mondiale, vom organiza alte proiecte pentru copii împotriva hărțuirii, am fost trimisă să reprezint Cehia la o conferință mondială pentru sprijinirea copiilor în Sri Lanka și altele. Planurile noastre vor depinde mult de situația de securitate și mai ales de cea sanitară. Vom adapta totul la aceasta.
Pepa: Posibilitățile sunt multe, dar așa cum spune sora mea – va depinde în principal de situația sanitară. Ne-ar plăcea să facem un turneu prin Europa, dar vom vedea, nu vom anticipa. Cu siguranță ne puteți urmări și să ne țineți pumnii. Ne-ar face plăcere.
Vă mulțumim pentru interviu și vă dorim mult succes!
Sursa fotografiilor: Facebook-ul Martinei Ptáčková și al lui Josef Ptáček
Foto introductivă: Martina Houdek
